Preşedintele Traian Băsescu a discutat cu aleşii PD-L pe teme de criză şi campanie electorală
Preşedintele Traian Băsescu a discutat cu aleşii PD-L pe teme de criză şi campanie electorală
Preşedintele Traian Băsescu s-a întâlnit în această seară cu grupurile parlamentare reunite ale PD-L. Reuniunea a avut loc la invitaţia deputaţilor şi senatorilor democrat-liberali, după ce liderii grupurilor parlamentare PDL din Senat şi Camera Deputaţilor au trimis, săptămâna trecută, separat, câte o solicitare în acest sens şefului statului.
Întâlnirea conducerii PD-L cu preşedinţii organizaţiilor din întreaga ţară a avut ca principal scop mobilizarea pentru un final de campanie electorală în forţă, în condiţiile în care ultimele sondaje plasează PD-L pe primul loc în opţiunile electoratului, dar la diferenţă foarte mică de PSD.
Au fost analizate acţiunile de campanie din ultimele două săptămâni, s-a stabilit programul acţiunilor electorale până la finalul campaniei, dar şi programul din ziua de alegeri, în aşa fel încât să se asigure mobilizarea activului de partid la vot, într-un număr cât mai mare.
Liderii PD-L din teritoriu, ameninţaţi cu schimbarea, dacă nu obţin scor bun la alegeri
Secretarul general al PD-L, Vasile Blaga, le-a transmis astăzi liderilor judeţeni ai partidului că un scor la europarlamentare sub cel obţinut de PD-L la alegerile parlamentare va duce la schimbarea lor din funcţii.
Citește și:
- 07:54 - Accident grav pe DN1 în Bihor: o femeie a murit, iar trei persoane au fost rănite după ce un TIR a intrat pe contrasens
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























