Ultimele Stiri· 1 min citire

Băsescu se va întâlni cu Sarkozy şi va vizita centrala nuclearelectrică de la Flamanville

Băsescu se va întâlni cu Sarkozy şi va vizita centrala nuclearelectrică de la Flamanville

Băsescu se va întâlni cu Sarkozy şi va vizita centrala nuclearelectrică de la Flamanville

Publicat15 mai 2009, 13:47
Actualizat15 mai 2009, 13:50
SursăNewsIn

Preşedintele Traian Băsescu va merge, la începutul săptămânii viitoare, în Franţa, la invitaţia omologului său Nicolas Sarkozy, urmând a avea întrevederi cu preşedintele Adunării Naţionale, primul-ministru, comunitatea română şi va vizita centrala nuclearelectrică de la Flamanville.

Programul vizitei pe care preşedintele Traian Băsescu o va efectua în perioada 18-19 mai cuprinde convorbiri cu omologul său francez, Nicolas Sarkozy, precum şi întrevederi cu preşedintele Adunării Naţionale, Bernard Accoyer, şi cu primul ministru François Fillon, informează Administraţia Prezidenţială.

În prima zi a vizitei, şeful statului va avea o întrevedere cu Angel Gurria, secretarul general al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, şi se va întâlni cu membri ai comunităţii române din Franţa. De asemenea, preşedintele Traian Băsescu va participa la un forum de afaceri organizat de federaţia patronatului francez, MEDEF.

În cea de-a doua zi a vizitei oficiale, preşedintele va vizita centrala nuclearelectrică de la Flamanville.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri