Elena Udrea: Lucrăm la o lege a turismului care va fi depusă în Parlament până pe 1 iulie

Elena Udrea: Lucrăm la o lege a turismului care va fi depusă în Parlament până pe 1 iulie
Ministerul Turismului lucrează în prezent la o lege a turismului care va fi depusă în Parlament până pe 1 iulie şi care va sancţiona proprietarii de unităţi de cazare de pe litoral care nu deschid pe 15 mai, a declarat joi ministrul de resort, Elena Udrea.
"Vom fi foarte nepopulari
pentru operatorii din turism pentru că vor fi introduse sancţiuni noi,
de la penalizări, pentru faptul că nu-şi deschid unităţile pe litoral
pe 15 mai, până la amenzi pentru că nu respectă obligaţiile pe care le
au faţă de clienţi şi faţă de nivelul de clasificare", a declarat
ministrul Turismului Elena Udrea.
Şefa de la turism consideră că noua lege la care se lucrează va fi adoptată până la finalul acestui an. Potrivit ministrului, după 1 mai foarte mulţi din hotelieri de pe litoral au reînchis hotelurile. "Nu poţi să pretinzi turistului să meargă pe litoral în extrasezon când
la noi hotelurile sunt închise până pe 1 sau chiar 15 iunie. Nimeni nu
vine pe litoral să trăiască ca în filmul Shining, unde atmosfera este
sumbră, totul este pustiu şi gunoaiele zboară pe plajă", a spus Udrea.
Potrivit acesteia, ministerul speră să nu fie obligat să aplice
sancţiuni pentru ca proprietarii de unităţi de cazare să ţină deschise
hotelurile şi în extrasezon. "La noi a deschide pe 1 mai este o frază goală. Hotelierii deschid de
nevoie pe 15 iunie când încep turiştii să ajungă pe litioral şi ţin
deschis până pe 15 septembrie când li s-au umplut buzunarele" a
precizat Udrea.
Citește și:
- 09:09 - Astronomii au descoperit un sistem stelar care emite semnale radio misterioase. Descoperirea ar putea explica fenomene cosmice rare
- 07:54 - Accident grav pe DN1 în Bihor: o femeie a murit, iar trei persoane au fost rănite după ce un TIR a intrat pe contrasens
- 07:39 - Moment inedit în turneul din Spania: Papa Leon a intrat în cabina piloților și a salutat escorta aeriană - Video
- 07:18 - Bacalaureat: Elevii din partea minorităților naționale susțin proba de evaluare a competențelor în limba maternă
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News













