Ultimele Stiri· 1 min citire

Peste 1.000 de bucureşteni au luat startul la Crosul Popular

10 mai 2009, 07:03
Actualizat: 10 mai 2009, 23:15
Peste 1.000 de bucureşteni au luat startul la Crosul Popular

Peste 1.000 de bucureşteni au luat startul la Crosul Popular

Realitatea.NETArticol scris de Realitatea.NET
Sursă: Realitatea TV

Vremea bună de cros. La asta s-au gândit organizatorii unui marş sportiv care a avut loc duminică dimineaţă, în Capitală. Peste 1.000 de oameni de toate vârstele au participat la cros.

Unul dintre concurenţi a câştigat nu unul, ci două diplome. Concurentul a alergat împingând căruciorul în care se afla fiul său de numai trei anişori.
"Am avut onoarea să-l am alături de mine pe băieţelul meu cel mic care a mers în cărucior. Deşi a mers în cărucior, a făcut toată cursa", a spus concurentul tătic.

Acest caz nu a fost singurul neobişnuit de la crosul din Piaţa Charles de Gaulle. Cel mai vârstnic concurent are nici mai mult, nici mai puţin de 82 de ani. "Trebuie să mergi primăvară, vară, toamnă, iarnă, să-ţi căleşti organismul, sistemul imunitar al organismului. Altfel, la primul frig ai răcit, prima ploaie te-a terminat", a declarat cel mai vârstnic concurent.

Bucureştenii înscrişi în concurs au alergat aproape trei kilometri pe traseul Piaţa Charles de Gaulle, Arcul de Triumf, Piaţa Victoriei şi înapoi la Piaţa Charles de Gaulle. Premiile acordate câştigătorilor au însumat şapte mii de euro.

"Important este că oamenii au început să conştientizeze cât este de important, cât de necesară este mişcarea şi dacă au ceva organizat întotdeauna se înscriu cu plăcere", a precizat Elisabeta Lipă.

Mai multe articole despre

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri