O fetiţă de 12 ani a fost ucisă de trupele NATO, în vestul Afganistanului

O fetiţă de 12 ani a fost ucisă de trupele NATO, în vestul Afganistanului
O fetiţă în vârstă de 12 ani a fost ucisă luni de soldaţii trupelor NATO, în vestul Afganistanului. Micuţa se afla într-o maşină care nu a încetinit la apropierea de un convoi al Alianţei.
Pasagerii maşinii se duceau în provincia învecinată, Farah, la o nuntă
când a avut loc tragedia. Purtătorul de cuvânt al trupelor NATO din
regiune a declarat că şoferul nu a oprit la semnalele luminoase, la
somaţia prin portavoce şi nici măcar la focurile de avertisment ale
soldaţilor.
"Americanii au deschis focul asupra maşinii. Ploua, posibil ca
şoferul să nu fi auzit somaţia. Dar ei au văzut că în maşină erau trei
femei şi tot au tras. Au ucis o fetiţă şi alte trei femei au fost
rănite de cioburile geamurilor", a declarat unchiul victimei.
Nu este prima dată când trupele străine din Afganistan fac victime
colaterale în luptele şi bombardamentele împotriva talibanilor. Astfel
de incidente provoacă de fiecare dată revolte în rândul populaţiei şi a
autorităţilor afgane.
Citește și:
- 07:54 - Accident grav pe DN1 în Bihor: o femeie a murit, iar trei persoane au fost rănite după ce un TIR a intrat pe contrasens
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














