Valoarea Google a depăşit pragul-record de 100 miliarde de dolari

Valoarea Google a depăşit pragul-record de 100 miliarde de dolari
Google este prima marcă din lume a cărei valoare estimată a depăşit pragul de 100 de miliarde de dolari, conform topului BrandZ 2009 în care, pe locurile doi şi trei, se află Microsoft şi Coca Cola, cu 76,2 şi, respectiv, 67,6 miliarde de dolari.
"În mediul de afaceri actual, unde multe companii s-au prăbuşit, marca a devenit şi mai importantă, pentru că ea poate contribui la susţinerea companiilor în vremuri dificile. Cei care vor continua să investească în marcă vor fi mai bine poziţionaţi când situaţia economică se va îmbunătăţi, decât cei care au redus cheltuielile", spune Joanna Seddon, preşedintele Millward Brown Optimor - compania de audit care a realizat clasamentul.
Google se află, pentru al treilea an la rând, pe primul loc în topul BrandZ, cu o creştere de 16% faţă de anul trecut. Tot cu 16% a crescut şi valoarea estimată a mărcii Coca-Cola, în timp ce Microsoft a urcat cu 8%.
Topul BrandZ include cele mai valoroase 100 de mărci din lume, a căror valoare totală este estimată la 1.950 de miliarde de dolari, conform studiilor efectuate de cei de la Millward Brown.
Potrivit informaţiilor centralizate în acest clasament, cea mai mare creştere o are categoria operatorilor de telefonie mobilă (28%), urmată de băuturile răcoritoare, cafea, fast-food, bere şi produse de lux, în vreme ce scăderile cele mai importante se înregistrează la autoturisme (-22%) şi asigurări (-48%).
Citește și:
- 07:54 - Accident grav pe DN1 în Bihor: o femeie a murit, iar trei persoane au fost rănite după ce un TIR a intrat pe contrasens
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























