Tarife mai mari pentru accesul în turnul Eiffel, începând din aprilie

Tarife mai mari pentru accesul în turnul Eiffel, începând din aprilie
Compania care administrează turnul Eiffel a mărit tarifele de acces, începând din 4 aprilie, preţurile fiind între 8 şi 13 euro în funcţie de etaj.
Până de curând, fiecare etaj al turnului avea un tarif propriu - 4,8 euro pentru primul etaj, 7,80 pentru al doilea şi 12 euro pentru vârf. Începând de sâmbătă, 4 aprilie, accesul la primele două etaje au un tarif unic, de 8 euro, ceea ce înseamnă aproape dublarea tarifului pentru primul etaj. Accesul pentru vârful turnului are un preţ mai mare cu un euro, ajungând astfel la 13 euro.
Ultima creştere a tarifelor a fost în 2008, când tariful de acces la primul etaj a fost majorat de la 4,5 la 4,8 euro.
În ciuda unui record înregistrat anul trecut în ceea ce priveşte numărul vizitatorilor, de aproape şapte milioane de persoane, turnul Eiffel nu a scăpat de criza financiară.
Simbolul Parisului resimte o scădere a numărului de vizitatori, în special al turiştilor străini, încă din toamna anului trecut. Deşi cifrele primului trimestru nu sunt încă publice, societatea de exploatare a turnului Eiffel a anunţat încă din luna ianuarie că se aşteaptă la o continuare a acestei tendinţe de scădere.
Citește și:
- 07:54 - Accident grav pe DN1 în Bihor: o femeie a murit, iar trei persoane au fost rănite după ce un TIR a intrat pe contrasens
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














