Ca să facă economie, ţăranii au revenit la pâinea de casă

Ca să facă economie, ţăranii au revenit la pâinea de casă
Brutarii din satele maramureşene sunt pe cale să-şi vadă afacerile pe butuci. Din cauza crizei financiare, tot mai mulţi ţărani au revenit la pâinea coaptă în vatră. În propria gospodărie. Iar avantajul este dublu: pe lângă faptul că pâinea de casă este mai sănătoasă, este şi mult mai ieftină.
Făină, sare, drojdie, apă şi mult suflet. Acestea sunt ingredientele pe
care le foloseşte tuşa Ana, din comuna maramureşană Fersig, atunci când
pregăteşte pâinea de casă.
"Pentru noi e mai spornică şi e mai bună. Dacă cumpărăm o pâine o
mâncăm o dată. Suntem 6 şi ar trebui să să cumpărăm 3 pâini pe zi", a declarat Ana Oanea, localnic sat Fersig.
Brutarii din zonă sunt însă serios afectaţi de revenirea la pâinea de vatră.
Citește și:
- 07:54 - Accident grav pe DN1 în Bihor: o femeie a murit, iar trei persoane au fost rănite după ce un TIR a intrat pe contrasens
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























