Obama i-a trimis o scrisoare lui Băsescu

Obama i-a trimis o scrisoare lui Băsescu
Preşedintele american Barack Obama i-a transmis preşedintelui Traian Băsescu o scrisoare de felicitare, cu ocazia aniversării a cinci ani de la integrarea României în NATO.
Administraţia Prezidenţială nu a făcut public conţinutul scrisorii de felicitare. Barack Obama a felicitat şi Bulgaria, într-o scrisoare adresată premierul Serghei Stanişev, potrivit agenţiei bulgare de presă Sophia News Agency.
Preşedintele Obama a subliniat că Statele Unite sunt mândre că Bulgaria le este partener şi aliat în urmărirea obiectivului comun de consolidare a securităţii şi prosperităţii în lume."La celebrarea unui deceniu de la extinderea NATO, felicităm liderii curajoşi ai celor mai noi membri ai Alianţei şi pe cetăţenii care le-au susţinut eforturile", precizează scrisoarea lui Obama către premierul Serghei Stanişev.
NATO sărbătoreşte anul acesta 60 de ani de la înfiinţare, dar şi zece ani de la prima extindere spre est, odată cu aderarea Cehiei, Ungariei şi Poloniei în 1999. România, Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, Slovacia şi Slovenia au devenit membre ale Alianţei în 2004.
Citește și:
- 07:54 - Accident grav pe DN1 în Bihor: o femeie a murit, iar trei persoane au fost rănite după ce un TIR a intrat pe contrasens
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














