Peste 300 de olteni au participat la bursa locurilor de muncă

Peste 300 de olteni au participat la bursa locurilor de muncă
Peste trei sute de olteni s-au înscris la bursa locurilor de muncă în Danemarca. Toţi cu un singur ţel, să plece la cules de praz şi roşii. Oltenii nu prea s-au înţeles cu limba engleză, aşa că doar jumătate dintre ei au fost angajaţi.
Tunşi, frezaţi şi cu hainele de duminică, peste 300 de olteni s-au
adunat la Slatina să-i impresioneze pe angajatorii danezi.
"Acum ei stau faţă în faţă cu angajatorul din Danemarca şi
angajatorul verifică dacă ce au declarat în CV-ul pe care s-au înscris
corespunde realităţii", a declarat Cristinel Cârloganu, director AJOFM.
Şi n-a prea corespuns. "Singura problemă pentru noi e că nu prea ştiu limba. În cele mai multe cazuri trebuie să ştie să vorbească engleza", a spus Jorgen Uldall-Ekman, consilier EURES.
Din 300 de oameni, doar 130 au fost angajaţi. Vor pleca în Danemarca în
luna mai şi vor primi aproximativ 15 euro pe oră. Pentru restul, rămâne
prazul românesc. Ce-i drept, pe ceva mai puţini bani.
Citește și:
- 07:54 - Accident grav pe DN1 în Bihor: o femeie a murit, iar trei persoane au fost rănite după ce un TIR a intrat pe contrasens
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














