Miliardul de la Banca Mondială va fi folosit pentru reforme şi protecţie socială

Miliardul de la Banca Mondială va fi folosit pentru reforme şi protecţie socială
Banca Mondială a anunţat oficial că va acorda României un sprijin de 1 miliard euro în următorii doi ani pentru reformarea sectorului public şi a celui financiar, precum şi consolidarea protecţiei sociale, în cadrul pachetului internaţional de finanţare de aproape 20 miliarde euro.
Finanţarea va fi acordată sub forma unei serii de Împrumuturi pentru Politici de Dezvoltare (IPD), care vor fi eliberate de-a lungul a 24 de luni, iar Banca Mondială se aşteaptă să poată da o parte din împrumut în 2009 şi o altă parte în 2010, cu condiţia înregistrării de progrese în realizarea măsurilor de reformă.
Sprijinul Băncii Mondiale se va concentra pe probleme structurale pe termen lung în trei domenii cheie. Este vorba de reforma sectorului public, în special în managementul financiar fiscal sau public, vizând îmbunătăţirea transparenţei şi predictibilităţii cheltuielilor publice şi calitatea serviciilor publice, precum şi de consolidarea protecţiei sociale - asistenţa socială şi pensii -pentru atenuarea impactului crizei asupra grupurilor vulnerabile.
De asemenea, sprijinul are în vedere reforma sectorului financiar pentru a îmbunătăţi flexibilitatea şi funcţionarea acestui sector.
Citește și:
- 07:54 - Accident grav pe DN1 în Bihor: o femeie a murit, iar trei persoane au fost rănite după ce un TIR a intrat pe contrasens
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














