Doi copii au fost înfometaţi şi puşi să cerşească 14 ore pe zi

Doi copii au fost înfometaţi şi puşi să cerşească 14 ore pe zi
Înfometaţi, sechestraţi, bătuţi şi puşi la muncă 14 ore pe zi. Aceasta este drama a doi copii de 10 şi 11 ani. Au plecat de acasă supăraţi pe părinţi şi au venit în Bucureşti unde au căzut victimele unei reţele de cerşetorie. Ca să inspire milă, copiii nu erau hrăniţi şi erau obligaţi să se îmbrace cu haine vechi.
Copiii, unul de 10, celălalt de 11 ani, sunt dintr-o comună din judeţul
Prahova. La începutul lunii decembrie au venit în Bucureşti. În Gara de
Nord au fost sechestraţi de capii unei reţele de cerşetori.
"Copiii au fost ţinuţi de către traficanţi în condiţii
mizere. Nu li se dădea de mâncare pentru a părea slabi sau subnutriţi,
erau îmbrăcaţi cu haine vechi. Toate acestea lucruri făcându-le în
scopul provocării milei trecătorilor sau a conducătorilor auto", a declarat un investigator.
Copiii primeau de mâncare extrem de puţin. Au fost scoşi la cerşit
într-o intersecţie din Capitală. Nici când au început să producă câte
100 - 200 de lei pe zi nu fost mai bine trataţi.
"Unul dintre cei doi minori, în momentul în care a fost surprins de
unul dintre traficanţi că mânca mai mult decât porţia zilnică a fost
bătut, a fost dezbrăcat şi bătut cu o curea", a afirmat investigatorul.
Unul dintre traficanţii de copii are doar 17 ani. El se ocupa de
supravegherea minorilor în intersecţii. Alţi doi
bărbaţi implicaţi în acest caz au primit mandate de arestare în lipsă,
iar acum sunt daţi în urmărire internaţională. Traficanţii riscă până
la 20 de ani de puşcărie.
Citește și:
- 07:54 - Accident grav pe DN1 în Bihor: o femeie a murit, iar trei persoane au fost rănite după ce un TIR a intrat pe contrasens
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














