Piţurcă l-a convocat pe Maximilian Nicu pentru meciurile cu Serbia şi Austria din preliminariile CM

Piţurcă l-a convocat pe Maximilian Nicu pentru meciurile cu Serbia şi Austria din preliminariile CM
Selecţionerul Victor Piţurcă l-a convocat pe mijlocaşul Herthei Berlin, Maximilian Nicu, pentru partidele cu Serbia şi Austria, însă acesta nu a primit deocamdată cetăţenia română, a declarat vineri directorul departamentului Relaţii Internaţionale din cadrul FRF, Florin Prunea.
"S-a trimis telegrama de convocare pentru Maximilian Nicu celor de la Hertha Berlin, dar am menţionat că jucătorul se află în stadiul de dobândire a cetăţeniei române. Sperăm ca până la ora jocului, Nicu să primească toate actele şi să poate evolua", a spus Prunea.
Oficialul FRF a precizat că nu e sigur că Nicu va putea deveni cetăţean român cu acte în regulă până la ora jocului şi totul depinde de autorităţile române: "Nu putem interveni în niciun fel la autorităţi, e o procedură standard pentru toţi".
Maximilian Nicu s-a născut pe 25 noiembrie 1982, în Germania. Mijlocaşul de origine română a evoluat în cariera sa pentru SpVgg Unterhaching, Erfurt, Wehen Wiesbaden, Wacker Burghausen, fiind achiziţionat de Hertha în vara anului trecut în schimbul a 300.000 de euro, conform presei nemţeşti. În acest sezon din Bundesliga, jucătorul a fost folosit în 22 meciuri şi a marcat două goluri.
România va întâlni Serbia pe 28 martie la Constanţa şi Austria pe 1 aprilie la Klagenfurt în două partide ce contează pentru preliminariile Campionatului Mondial din 2010.
Citește și:
- 07:54 - Accident grav pe DN1 în Bihor: o femeie a murit, iar trei persoane au fost rănite după ce un TIR a intrat pe contrasens
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














