Culoarea quasarilor relevă un univers prăfuit

Culoarea quasarilor relevă un univers prăfuit
Spaţiul intergalactic pare a fi plin de o "ceaţă" asemănătoare prafului, formată din particule foarte mici care diminuează lumina de la obiectele îndepărtate şi cărora le schimbă, foarte subtil, culoarea, conform studiului unei echipe de astronomi din cadrul programului Sloan Digital Sky Survey (SDSS-II).
"Galaxiile conţin foarte mult praf, cel mai mult formându-se la marginea regiunilor cu stele pe moarte", a declarat conducătorul echipei, Brice Menard de la Canadian Institute for Theoretical Astrophysics. "Surpriza este că am observat acest praf la sute de ani lumină înafara galaxiilor, în spaţiul intergalactic."Pentru descoperirea acestui "praf" integalactic, echipa a analizat culorile unor quasari îndepărtaţi, a căror lumină a trecut prin vecinătatea unor galaxii, în drumul către Pământ. Particulele de praf blochează lumina albastră mult mai bine decât cea roşie, a explicat astronomul Ryan Scranton de la Universitatea din California. "Când vedem apusul unui soare de exemplu, lumina trece prin atmosferă, aceasta absorbind lumina albastră, făcând astfel ca soarele să apară înroşit.""Am descoperit înroşiri asemănătoare şi la quasari din cauza prafului interstelar, iar acest fenomen se produce chiar şi la distanţe foarte mari înafara galaxiilor", a mai adăugat Scranton.
Citește și:
- 07:54 - Accident grav pe DN1 în Bihor: o femeie a murit, iar trei persoane au fost rănite după ce un TIR a intrat pe contrasens
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














