Preţul apartamentelor ar putea scădea cu 65 la sută până la sfârşitul anului

Preţul apartamentelor ar putea scădea cu 65 la sută până la sfârşitul anului
Investiţiile pe piaţa imobiliară se vor reduce cu până la 80% în 2009, comparativ cu anul trecut, iar preţul de piaţa al apartamentelor poate ajunge la o scădere de 65% la finele anului, a declarat, ieri, directorul departamentului Evaluare Cushman & Wakefield, Dan Ionaşcu. "În acest moment, cele mai sigure investiţii sunt în proprietăţile generatoare de lichidităţi, cum ar fi spaţiile industriale sau logistice, spaţiile comerciale de stradă sau centrele comerciale", a spus Ionaşcu, citat de NewsIn. El a arătat că în ceea ce priveşte segmentul rezidenţial, majoritatea construcţiilor au intrat "într-o aşa-numită etapă de conservare". "Toate acele proiecte ce nu au fost încă începute, aflate în stadiul de proiect sau de obţinere a aprobărilor, sunt oferite spre vânzare.
Citeşte mai mult în Gardianul
Citește și:
- 07:54 - Accident grav pe DN1 în Bihor: o femeie a murit, iar trei persoane au fost rănite după ce un TIR a intrat pe contrasens
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














