Mai puţine păduri defrişate, datorită crizei economice mondiale

Mai puţine păduri defrişate, datorită crizei economice mondiale
Criza economică este astăzi boala mondială care pare să nu cedeze la niciun tratament cunoscut. Şi totuşi, dacă în conturi suflă vântul, specialiştii spun că există şi aspecte pozitive ale crizei: drujbele care culcau copacii din Amazonia zac de mai bine de cinci luni cu dinţii tociţi.
Criza mondială se pare că i-a obligat pe unii să revină la sentimente frăţeşti faţă de codru odată cu îngheţarea multor domenii consumatoare de lemn, ducând la o reducere a defrişărilor de până la 82% comparativ cu perioada similară din 2007.
Organizaţia nonguvernamentală Imazon, ocupată cu supravegherea "plămânului planetei" prin satelit, spune într-un studiu publicat recent că sunt deja semne clare că anul 2009 va continua reducerea defrişărilor din Amazonia.
În concluzie, haosul financiar mondial ne lasă mai săraci, dar … mai curaţi, cel puţin când vine vorba de aerul pe care îl respirăm.
Citește și:
- 07:54 - Accident grav pe DN1 în Bihor: o femeie a murit, iar trei persoane au fost rănite după ce un TIR a intrat pe contrasens
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














