Ultimele Stiri· 1 min citire

Ministrul Apărării: Ancheta în cazul furtului de arme de la Ciorogârla a avansat foarte mult

12 feb. 2009, 08:59
Actualizat: 13 feb. 2009, 02:46
Ministrul Apărării: Ancheta în cazul furtului de arme de la Ciorogârla a avansat foarte mult

Ministrul Apărării: Ancheta în cazul furtului de arme de la Ciorogârla a avansat foarte mult

Realitatea.NETArticol scris de Realitatea.NET
Sursă: NewsIn

Ancheta în cazul furtului de arme de la Ciorogârla a avansat foarte mult, a declarat joi ministrul Apărării, Mihai Stănişoară, după audierile din Parlament pe tema bugetului.

"Legat de concluziile anchetei, repet, sper să vi le putem da în curând, oricum, asta pot să vă spun şi să vă asigur că ancheta a avansat foarte mult", a spus ministrul.

Întrebat dacă există un cerc clar de suspecţi şi dacă armele mai sunt în România şi câte au dispărut exact, Stănişoară a afirmat că "sunt amănunte care ţin de ancheta procurorilor acum şi o să vă rog să-mi permiteţi să nu vă răspund".

Sigiliul unui depozit din Unitatea tehnică militară din Ciorogârla, judeţul Ilfov, a fost găsit rupt, pe 28 ianuarie, conform unor surse din Ministerul Apărării Naţionale.

Cel puţin 51 de arme au dispărut din depozitul care aparţine Aviaţiei, au declarat surse militare.

17 persoane au fost demise de ministrul Apărării, Mihai Stănişoară, printre care şi şeful Statului major al Forţelor Aeriene, generalul locotenent Constantin Croitoru, din cauza  incidentului.

Mai multe articole despre

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri