Băsescu: Sunt politicieni UDMR care s-au folosit de instituţiile descentralizate ca de propriile moşii. Cum comentaţi?

Băsescu: Sunt politicieni UDMR care s-au folosit de instituţiile descentralizate ca de propriile moşii. Cum comentaţi?
Preşedintele Traian Băsescu a declarat miercuri că cunoaşte politicieni UDMR care s-au folosit de statulul lor local în folosul propriu. Mai mult, şeful statului a făcut apel la UDMR să nu mai instige împotriva Guvernului pe motiv că ar intenţiona să schimbe vreun cetăţean român de etnie maghiară din funcţii de conducere în teritoriu.
"Aici însă fac o observaţie şi nu o fac din motivaţii politice, ci dintr-o profundă cunoaştere a realităţii. Sunt politicieni ai UDMR-ului care au utilizat instituţiile descentralizate ca pe propriile moşii. Această realitate nu poate să dea dreptul politicienilor UDMR să instige acum împotriva Guvernului, cum că acest ar intenţiona să schimbe vreun cetăţean român care deţine funcţii de conducere în Covasna şi Harghita", a declarat preşedintele Băsescu, adresând Guvernului rugămintea de a schimba tot ceea ce trebuie schimbat şi este necorespunzător şi să nu facă deosebire între etnici maghiari şi români.
Preşedintele a spus că şi-ar dori ca electoratul maghiar să nu aibă impresia că minoritatea din care fac parte a fost abandonată odată cu ieşirea UDMR de la guvernare. Totodată, şeful statului le-a spus membrilor Guvernului că este vremea să demonstreze că poate fi un bun apărător al intereselor minorităţii maghiare, oferind atenţie infrastructurilor, în mod deosebit ale celor din Covasna şi Harghita, precum şi al modului în care sunt repartizaţi şefii de descentralizate în teritoriu.
Pe de altă parte, preşedintele a explicat că în judeţele Harghita şi Covasna, în primăriile deţinute de primari cetăţeni români minoritari maghiari se produce adesea un proces de epurare a cetăţenilor români care nu sunt etnici maghiari.
Citește și:
- 07:54 - Accident grav pe DN1 în Bihor: o femeie a murit, iar trei persoane au fost rănite după ce un TIR a intrat pe contrasens
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























