Aproape 30 de case din Petrila sunt ameninţate de alunecări de teren

Aproape 30 de case din Petrila sunt ameninţate de alunecări de teren
Aproape 30 de case dintr-un cartier al oraşului hunedorean Petrila, sunt în pericol să fie înghiţite de pământ. Gospodăriile oamenilor sunt aşezate pe un teren unde cu ani în urmă s-a exploatat huilă. Zona a fost abandonată, însă galeriile subterane nu au fost umplute cu steril.
Cartierul de case din Petrila, construit pe galeriile subterane închise
acum mai bine de 20 de ani, este din ce în ce mai afectat de
alunecările de teren. Mai mult, lacul care s-a format în apropiere
erodează pământul şi în cazul unor precipitaţii abundente se poate
oricând revărsa şi inunda casele. Oamenii au spus că situaţia durează de ani de zile, dar că nu pot face nimic şi nici nu au unde să se mute.
Reprezentanţii primăriei au spus că cele 30 de gospodării au primit
autorizaţie de construcţie pentru că nimeni nu avea de unde să ştie că
vor fi alunecări de teren. "Oamenii au construit în
regulă acolo, deci nu se pune problema să nu fie autorizaţii date. Aşteptăm soluţiile de la cei care sunt în măsură să le dea,
am sesizat toate autorităţile", a declarat Dorin Curtean, primar Petrila.
Galeriile subterane ale exploatării de huilă au funcţionat în perioada
1980 – 1987, an în care au fost închise pentru că au fost considerate
nerentabile.
Citește și:
- 07:54 - Accident grav pe DN1 în Bihor: o femeie a murit, iar trei persoane au fost rănite după ce un TIR a intrat pe contrasens
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














