Administraţiile aeroporturilor vor selecta transportatorii autorizaţi în regim de taxi

Administraţiile aeroporturilor vor selecta transportatorii autorizaţi în regim de taxi
Administraţia fiecărui aeroport va selecta transportatorii autorizaţi în regim de taxi şi va dispune măsurile necesare interzicerii accesului taximetriştilor cu autoturismele taxi în parcările publice aferente
Ministrul transporturilor, Radu Berceanu, a emis proiectul de ordin
pentru aplicarea prezentelor norme, ca fiecare administraţie
aeroportuară, prin serviciile sale specializate, să organizeze, în funcţie
de specificul său teritorial, activitatea de transport de persoane în
regim de taxi în incinta proprie.În acest fel se va asigura
transportul permanent de persoane între localităţile de autorizare a
transportatorilor autorizaţi şi aeroport.
Astfel, administraţia
fiecărui aeroport, în funcţie de modul de organizare a incintei
proprii, va identifica resursele necesare şi va asigura amenajarea de
staţii de debarcare a persoanelor care sunt transportate la aeroport în
regim de taxi, indiferent de localitatea de unde aceştia sosesc. Durata
de staţionare în staţiile de debarcare se va limita la maximum 5
minute, timp suficient şi necesar exclusiv pentru debarcarea
persoanelor transportate la aeroport, potrivit proiectului de ordin.
Conform proiectului de ordin, după operaţiunea de debarcare,
autovehiculul taxi va trebui să părăsească imediat şi necondiţionat
staţia de debarcare. Administraţia fiecărui aeroport va amenaja o zonă
de grupare a autovehiculelor taxi în vederea parcării temporare a
acestora până la intrarea în locul de aşteptare pentru preluarea
persoanelor de la aeroport. Acest loc va fi amenajat sub forma unui
parc sau flux, care nu va fi situat în proximitatea terminalelor de
pasageri.
În plus, administraţia fiecărui aeroport va dispune măsurile necesare
interzicerii accesului tuturor taximetriştilor cu autoturismele taxi în
parcările publice aferente terminalelor de pasageri. Permisul de acces
auto va fi eliberat numai de către administraţia fiecărui aeroport şi
va putea fi suspendat/anulat numai de către această administraţie, în
condiţiile nerespectării regulamentului impus de fiecare aeroport.
De asemenea, permisul de acces auto va putea fi eliberat pentru o
perioadă de maximum 5 ani, iar vizarea acestuia va fi efectuată anual
de către administraţia fiecărui aeroport.
Permisul de acces auto va fi obligatoriu afişat la loc vizibil şi
permanent pe parbrizul autovehiculului. Lista cu tarifele practicate va
fi în mod obligatoriu afişată la loc vizibil şi permanent la bordul
fiecărui autovehicul taxi autorizat, pe exteriorul acestuia, precum şi
în locurile de aşteptare, se mai arată în document.
Citește și:
- 07:54 - Accident grav pe DN1 în Bihor: o femeie a murit, iar trei persoane au fost rănite după ce un TIR a intrat pe contrasens
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














