Radu Berceanu: Autostrăzile nu se pot face cu bani de la stat

Radu Berceanu: Autostrăzile nu se pot face cu bani de la stat
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Radu Berceanu, a declarat luni că autostrăzile nu se pot face cu bani de la stat, concluzie la care au ajuns şi partenerii Agenţiei de Finanţare a Infrastructurii de Transport din Franţa.
"Am discutat cu preşedintele Agenţiei de Finanţare a Infrastructurii de Transport din Franţa despre modul de finanţare al proiectelor de infrastructură de transport din Franţa şi despre greşelile care au fost făcute, dar şi cum procedează acum. Am primit un răspuns clar. Respectiv că autostrăzile şi infrastructura feroviară nu se pot face cu bani de la bugetul de stat" a declarat Radu Berceanu după discuţiile preliminare pe care le-a avut cu preşedintele Agenţiei de Finanţare a Infrastructurii de Transpsort din Franţa, Gerard Longuet.
Acesta a mai subliniat că în Franţa, în anul 2000, lucrurile au demarat într-un mod relativ greşit, adică s-au bazat pentru construirea autostrăzilor doar pe banii de la bugetul de stat. "Agenţia pe care o conduce Gerard Longuet se ocupă cu strângerea fondurilor pe care le colectează din infrastructura de transport taxe şi alte impozite", a explicat Berceanu.
"Am vrut să sfătuim partea română care este rolul statului şi cel al privaţilor pe partea de infrastructură. Cum în Franţa am facut erori dar şi alegeri bune. Acest lucru s-a întâmplat şi în România, dar sperăm că se poate ajunge numai la alegeri bune", a spus Gerard Longue.
Citește și:
- 07:54 - Accident grav pe DN1 în Bihor: o femeie a murit, iar trei persoane au fost rănite după ce un TIR a intrat pe contrasens
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














