Dan Nica, despre reducerile de personal: Cei care au ca unică ocupaţie să bea cafeaua, vor pleca acasă

Dan Nica, despre reducerile de personal: Cei care au ca unică ocupaţie să bea cafeaua, vor pleca acasă
Vicepremierul Dan Nica estimează că aproximativ două mii de persoane vor fi afectate de reducerea numărului de angajaţi din ministere, fiind vorba de \"personalul excedentar\".
"Este vorba de personalul excedentar, care a fost angajat fără niciun fel de motivaţie economică şi care a dus la dublarea sau triplarea cifrei din aparatul ministerelor, au salarii foarte mari şi nu-şi justifică activitatea în niciun fel. (...) Cei care au ca unică ocupaţie să bea cafeaua, vor pleca acasă", a precizat Dan Nica.
Nica a spus totodată că una dintre priorităţile planului anticriză este oferirea de sprijin pentru cei cu venituri mici. "Cei cu salariile mari şi pensiile foarte mari se mai pot descurca", a declarat vicepremierul.
"Am avut o discuţie foarte serioasă despre absorbţia fondurilor europene. Tot personalul administraţiei româneşti care este implicat direct în absorbţia fondurilor europene va fi salarizat în funcţie de performanţele individuale. Până acum, cei aproape 20.000 de oameni care lucrează în domeniu au avut un grad de absorbţie zero în 2007 şi 2008 şi au primit şi salariile şi sporurile de 75%", a adăugat Dan Nica.
Guvernul Boc a anunţat că bugetul pentru 2009 va fi adoptat joi, după o serie de negocieri şi discuţii atât între membrii coaliţiei, cât şi între reprezentanţii Executivului şi sindicate şi patronate. De asemenea, săptămâna trecută, Guvernul a decis reducerea cu 20% a personalului din aparatul central.
Citește și:
- 07:54 - Accident grav pe DN1 în Bihor: o femeie a murit, iar trei persoane au fost rănite după ce un TIR a intrat pe contrasens
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














