Trei persoane, un adult şi doi copii, au fost omorâte într-o creşă de lângă Bruxelles

Trei persoane, un adult şi doi copii, au fost omorâte într-o creşă de lângă Bruxelles
Trei persoane, un adult şi doi copii, au fost ucise cu un cuţit într-o creşă din localitatea Termonde, aflată la 30 de kilometri de Bruxelles, a anunţat poliţia locală şi Ministerul belgian de Interne, citate de AFP.
Trei persoane au fost atacate de un bărbat înarmat cu un cuţit. Atacatorul a rănit şi 20 de copii, potrivit cotidianului Het Laatste Nieuws.
"Un membru al personalului nostru a fost ucis", a declarat prin telefon o angajată a grădiniţei, care a precizat că agresorul nu este un "cunoscut".
Bărbatul a pătruns în clădire în jurul orei 10.00, vineri dimineaţă. De cum a intrat s-a îndreptat direct către primul etaj, unde se afla creşa, în care se aflau 18 copii, dintre care cel mai mare avea trei ani, şi şase adulţi.
Bărbatul a reuşit să fugă însă a fost prins de poliţia belgiană.
"Persoanele care nu au fost rănite au fost transferate într-un centru
de primire. Acestea sunt în stare de şoc şi primesc consiliere
psihologică. Nu ştim încă cine este autorul crimei", a declarat
primarul din Termonde, Piet Buys, citat de site-ul
cotidianului Het Laatste Nieuws.
Primele mărturii de la locul incidentului susţin că agresorul avea faţa pictată în negru şi alb, potrivit aceluiaşi cotidian.
Citește și:
- 07:54 - Accident grav pe DN1 în Bihor: o femeie a murit, iar trei persoane au fost rănite după ce un TIR a intrat pe contrasens
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














