Cântăreţul britanic Boy George merge la închisoare

Cântăreţul britanic Boy George merge la închisoare
Cântăreţul britanic Boy George a fost condamnat la 15 luni de închisoare pentru sechestrarea unui tânăr norvegian care a refuzat să întreţină relaţii sexuale cu el, informează AFP.
Cântăreţul de 47 de ani a fost găsit vinovat de acte violenţă petrecute în anul 2007. Potrivit judecătorului de la tribunalul Snaresbrook din Londra, Boy George a acţionat cu premeditare şi a traumatizat victima. Victima a declarat în instanţă că a mers acasă la Boy George, la reşedinţa acestuia din capitala Angliei, pentru o şedinţă foto. Pentru că nu a vrut să facă sex cu artistul, acesta din urmă l-a legat şi l-a privat de libertate, cu ajutorul unui complice.
Boy George nu a dat declaraţii în instanţă, însă a recunoscut în faţa poliţiştilor că l-a legat pe norvegian de mâini după ce l-a prins căutând în computerul său personal.
Pe numele său adevărat George O'Dowd, britanicul Boy George este un personaj controversat din showbizz, asta şi din pricina orientării sale sexuale. În anii '80, cântăreţul fost liderul trupei pop Culture Club, lansând hit-uri printre care "Do You Really Want To Hurt Me" şi "Karma Chameleon". Pe cont propriu, cariera lui Boy George a înregistrat un regres. Cea mai cunoscută piesă a sa lansată solo este "Bow Down Mister", din 1991.
Citește și:
- 07:54 - Accident grav pe DN1 în Bihor: o femeie a murit, iar trei persoane au fost rănite după ce un TIR a intrat pe contrasens
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














