Să fii mamă în România nu e deloc uşor. Pe lângă grijile zilnice legate de ocrotirea celui mic, o mămică trebuie să se descurce cu birocraţia, dacă vrea să primească banii de la stat pentru creşterea copilului. Adică multe acte, uşi de deschis şi drumuri către instituţii.
Mii de părinţi au depus deja actele necesare pentru obţinerea noii
indemnizaţii pentru creşterea copilului. În funcţie de caz, acestea se
depun la Agenţia Naţională pentru Prestaţii Sociale sau la primărie.
Mamele care primesc în prezent indemnizaţia de 600 de
lei şi care vor să beneficieze de indemnizaţia de 85% din salariu vor
depune un dosar la Agenţia pentru Prestaţii Sociale din judeţul lor.
Dosarul conţine o cerere tip, copii după actul de identitate şi
certificatul de naştere al copilului, împreună cu o adeverinţă a
salariului net pe ultimele 12 luni.
Aceleaşi documente
vor fi depuse la agenţie şi de mamele care s-au întors la muncă înainte
de finalizarea concediului dar care doresc acum să beneficieze de cei
85% din salariu.
Femeile care au născut după 1 ianuarie
2009 nu vor depune dosarul la Agenţie, ci la Direcţia Generală de
Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, aflată în subordinea
primăriei. Înafară de cererea tip, acestea vor depune copii după actele
de identitate ale părinţilor, livretul de familie, o adeverinţă tip şi
una de venituri.
În cazul în care veniturile soţului sunt
mai mari, tatăl poate fi cel care beneficiază de indemnizaţie. În acest caz, părintele va depune la primărie o copie după
certificatul de naştere al copilului, cerere de acordare a
indemnizaţiei din partea tatălui, adeverinţă de salariu şi o declaraţie
din partea mamei în care precizează că renunţă la indemnizaţie.
Dacă în timpul concediul de creştere apare un al doilea copil, mama va
primi o singură indemnizaţie. Reprezentanţii Agenţiei Naţionale pentru
Prestări Sociale susţin că părinţii vor primi banii după cel mult două
luni de la depunerea actelor.
Dosar pentru schimbarea indemnizaţiei
-copie după actul de identitate
-cerere tip
-copie după certificatul de naştere al copilului
-adeverinţă cu salariul net
Locaţia: Agenţia pentru Prestaţii Sociale
Dosar pentru indemnizaţie nouă
-cerere tip
-copie buletin mamă
-copie buletin tată
-livret de familie (copie şi original)
-adeverinţă tip
-adeverinţă cu salariul net
Locaţia: DGASPC
Dosar pentru tată-beneficiar de indemnizaţie
-copie după actul de identitate
-cerere tip
-copie după certificatul de naştere al copilului
-adeverinţă cu salariul net
-declaraţia mamei de renunţare la indemnizaţie
Locaţia: Agenţia pentru Prestaţii Sociale
Sursa: APS Bucureşti