Ilie Sârbu: Este exclus să plec de la Ministerul Agriculturii

Ilie Sârbu: Este exclus să plec de la Ministerul Agriculturii
Ministrul Agriculturii, Ilie Sârbu, a declarat luni că exclude varianta părăsirii conducerii Ministerului Agriculturii pentru a prelua postul de vicepremier, aşa cum intenţionează să propună unii dintre colegii de partid.
Ilie Sârbu a precizat că astăzi conducerea PSD va avea o nouă şedinţă în care va discuta situaţia creată de retragerea sprijinului politic pentru Gabriel Oprea. Preşedintele PSD Mircea Geoană a declarat că îi va propune premierului Emil Boc ca Dan Nica, vicepremier, să fie ministru interimar şi la Interne, după ce a anunţat că Oprea a rămas fără sprijinul politic al partidului şi că propune excluderea lui din PSD.
Ministrul Agriculturii a declarat că nu vrea să părăsească ministerul, deoarece a început deja să rezolve o parte din probleme din agricultură şi că vrea să ducă aceste proiecte la bun sfârşit.
Dan Nica, propus de Mircea Geoană pentru a ocupa interimar postul de ministru al Internelor, ar putea deveni titular al portofoliului, iar postul de vicepremier pe care îl lasă liber să-i revină ministrului Agriculturii, Ilie Sârbu, au declarat surse din PSD.
Sursele citate mai spun că ministerul Agriculturii ar urma să-i revină lui Valeriu Steriu, al cărui nume a fost vehiculat şi în decembrie pentru acest post.
Citește și:
- 07:54 - Accident grav pe DN1 în Bihor: o femeie a murit, iar trei persoane au fost rănite după ce un TIR a intrat pe contrasens
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














