Fluxul pasagerilor pe aeroportul Băneasa a crescut în decembrie cu 30-40% spre destinaţiile exotice

Fluxul pasagerilor pe aeroportul Băneasa a crescut în decembrie cu 30-40% spre destinaţiile exotice
Fluxul pasagerilor pe aeroportul Băneasa a crescut în decembrie cu 30-40% faţă de o lună normală, destinaţiile exotice fiind preferate de români, a declarat directorul general al aeroportului, Ştefan Mladin.
"Numărul pasagerilor care au tranzitat aeroportul Băneasa în luna
decembrie a anului trecut a fost de aproximativ 170.000 de persoane,
comparativ cu alte luni când se înregistrează circa 100.000 de
persoane" a declarat Ştefan Maladin.
Potrivit acestuia, la
sfârşitul anului trecut cursele spre destinaţiile exotice au fost
preferatele românilor. Aceştia au ales ca destinaţii ţări precum Egipt,
Tunisia, Malta, Cipru, dar şi chartere spre şi dinspre Italia şi
Spania. În plus, Mladin a menţionat că "pur şi simplu nu aveai loc să
arunci un ac pe terminalul aeroportului în decembrie şi începutul lunii
ianuarie".
Aeroportul Băneasa a avut o cifră de afaceri de cinci milioane de euro
în primele patru luni din 2008, iar până la sfârşitul anului trecut
estima afaceri de până la 20 de milioane de euro şi un flux de un
milion de pasageri, declara în iunie agenţiei NewsIn directorul general
al aeroportului Ştefan Mladin.
Citește și:
- 07:54 - Accident grav pe DN1 în Bihor: o femeie a murit, iar trei persoane au fost rănite după ce un TIR a intrat pe contrasens
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














