Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Principele Radu a pus duminică piatra de temelie a viitoarei Catedrale Episcopale

Principele Radu şi principesa Margareta au pus, duminică, piatra de temelie a viitoarei Catedrale Episcopale şi Regale de la Curtea de Argeş, înălţată de Episcopia Argeşului la iniţiativa şi cu sprijinul Casei Regale a României.

Foto: princeradu.ro
Foto: princeradu.ro

Familia Regală a participat la Sfânta Liturghie oficiată de Prea Sfinţitul Calinic, după care a avut loc slujba de sfinţire a locului viitoarei Catedrale Episcopale şi Regale. La ceremonie au participat peste 200 de enoriaşi, iar în timpul slujbei Principesa Margareta a stat pe Scaunul Regal din Mănăstirea de la Curtea de Argeş.

"Astăzi putem să-l reprezentăm pe rege punând piatra de temelie la Catedrala Episcopală şi Regală. Pentru noi, cele două cifre rotunde, cei 20 de ani de democraţie şi 60 de ani de aşteptare, vor putea să arate prin gestul acesta că România e pregătită să se întoarcă cu faţa către ea însăşi", a declarat Principele Radu.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro