Prigoană Jr. conduce din Modrogan Organizaţia PD-L Chicago
Organizaţia PD-L Chicago s-a autodizolvat şi asta pentru că autorităţile americane nu ar permite existenţa unor partide care fac politică în altă ţară.
Honorius Prigoană (fiul deputatului PD-L Silviu Prigoană - foto) e pe cale să devină preşedintele organizaţiei PD-L Chicago via Bucureşti. Asta după ce filiala democrat-liberală a fost nevoită să se autodizolve la sfârşitul lunii septembrie, după cum o demonstrează un document trimis de unul din cititorii REALITATEA.NET.
Potrivit deputatului William Brânză, preşedintele PD-L diaspora, decizia a fost impusă de legislaţia americană. „Statul Chicago a crezut că această organizaţie îşi propune să facă politică în America, or, nu e aşa. Iar în condiţiile în care legislaţia americană nu acceptă partide care îşi desfăşoară activitatea, care fac politică în altă ţară, s-a luat această decizie. Ei au rămas ca organizaţie de partid în România”, a declarat Brânză.
Acesta nu a exclus ca Prigoană Jr. să nu mai fie în curând preşedintele acestei organizaţii. „Fiul domnului Prigoană stă mai mult prin România acum, s-ar putea ca cei de acolo să-şi dorească pe cineva din rândurile lor”, a precizat Brânză pentru REALITATEA.NET.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 





Automobilul cu soba cu lemne exista si circulă
Jurnal Realitatea Tv Cluj 16.02.2012 ora 20.15
Surprins în timp ce se uita în decolteul...
Clujul in Realitate 16.02.2012
Pasari moarte au fost gasite la Constanta
Pasari moarte la Constanta








Feedback

