Preşedintele Ungariei către maghiarii din România: Nicio autoritate din lume nu poate interzice o sărbătoare naţională

Este un gest curios şi neprietenesc! Preşedintele maghiar Solyom Laszlo susţine, în continuare, că autorităţile române nu i-au permis să aterizeze la Târgu Mureş. Şeful statului vecin susţine că incidentul ţine de organizarea statului nostru. Declaraţiile au fost făcute la Cozmeni, în judeţul Harghita, unde preşedintele maghiar a venit să asiste la manifestările prilejuite de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni.