Preşedintele Traian Băsescu a vizitat mănăstirile din Bucovina
Preşedintele Traian Băsescu a vizitat mănăstirile din Bucovina
Preşedintele Traian Băsescu a petrecut Paştele în Bucovina, împreună cu soţia. Prima vizită pe care a făcut-o a fost în Suceava, la părinţii Mariei Băsescu şi la sora ei. Traian Băsescu a spus că a rămas în Bucovina până duminică, când a plecat pe litoral.
Familia Băsescu a sosit încă de vineri în Bucovina. Şeful statului a înnoptat la Gura Humorului.
Sâmbătă, Traian Băsescu şi soţia au făcut un tur al lăcaşurilor de cult din Bucovina. Prima oprire a fost la mănăstirea Voroneţ. De aici, şeful statului a plecat spre mănăstirile Suceviţa şi Moldoviţa. Preşedintele s-a urcat la volan şi a pornit în fruntea coloanei oficiale, dar a încurcat drumul de două ori.
Traian Băsescu a observat că spre deosebire de anii trecuţi numărul turiştilor străini din Bucovina este mai mare. "Am văzut un lucru extraordinar. Încă de când am venit, de ieri, foarte mulţi străini în Bucovina. Numai în hotelul în care sunt eu cazat sunt 100 de greci şi 60 de eleveţieni ortodocsi", a spus şeful statului.
Citește și:
- 07:54 - Accident grav pe DN1 în Bihor: o femeie a murit, iar trei persoane au fost rănite după ce un TIR a intrat pe contrasens
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























