Preşedintele Traian Băsescu a efectuat joi o vizită oficială în Polonia
Preşedintele Traian Băsescu a efectuat joi o vizită oficială în Polonia, la invitaţia omologului său, Lech Kaczynski. Temele de discuţie cu oficialii polonezi au vizat parteneriatul estic, securitatea energetică, politica agricolă comună a UE, dar şi acordul de funcţionare a unui institut cultural.
Şefulstatului a declarat la Aeroportul Henri Coandă, că va avea, înPolonia, întâlniri cu preşedintele Lech Kaczynski, cu preşedinţii Seimului şi Senatului Republicii Polone, cu preşedintele Consiliului deMiniştri de la Varşovia, precum şi cu mediul de afaceri polonezşi reprezentanţi ai diasporei.
Agenda convorbirilor au vizat problemele de interes comun ce rezultă dinparteneriatul celor două state în interiorul Uniunii Europene şi NATO,dar şi problematica bilaterală.
De asemenea, în discuţiile cu înalţiioficiali polonezi s-au abordat teme legate de "Sinergia Mării Negre"şi parteneriatul estic, s-a discutat despre criza economică şisoluţiile pe care fiecare dintre cele două state le-a găsit pentrudiminuarea efectelor acesteia.
Cu ocazia vizitei în Polonia a preşedintelui Traian Băsescu a semnat şi acordurile de funcţionare a Institutului Cultural Român laVarşovia şi a Institutului Cultural Polonez la Bucureşti.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 






Reporterii Realităţii: Biserici de sezon
Reporterii Realităţii: Profesorul de magie
Reporterii Realităţii: Lacrimi din România...
S-a întâlnit Eisenhower cu extraterestrii?
Nepoata vicelui CJ Valcea retinuta pentru...
Reacţii aprige la înscrierea lui Oajdea în...








Feedback

