Premierele lui Boc: Cel mai scurt mandat și primul guvern demis prin moțiune de cenzură, după 1989

Petre Roman: 26 decembrie 1989 - 16 octombrie 1991

România și-a început tranziția post decembristă cu Petre Roman în funcția de prim-ministru. Prima zi a funcție sale este considerată data de 26 decembrie, dar a ocupat această funcție ca interimar până la alegerile din 20 iunie 1990. Mandatul său a fost scurt și marcat de mineriade. Guvernul condus de el și-a încheiat mandatul în toamna lui 1991, dupa o incursiune a minerilor în București care a durat patru zile.

Theodor Stolojan: 16 octobrie 1991 - 19 noiembrie 1992

Theodor Stolojan a preluat mandatul de premier după două săptamâni de negocieri și a primit sprijinul FSN și PNL. A venit pe acest post după ce a ocupat fotoliul de ministru la Finanțe, dar mandatul său a fost ironizat la vremea respectivă, spunându-se că "nașterea" guvernului a durat prea mult și chiar se punea întrebarea dacă "va dura mai mult decât o sarcină".

Nicolae Văcăroiu: 19 noiembrie 1992 - 11 decembrie 1996

În 1992, după alegeri, postul de prim-ministru a fost luat de Nicolae Văcăroiu, fiind și primul care a reușit să ducă un mandat până la capăt. Deși a venit cu planuri mari la Palatul Victoria, cel puțin la nivel declarativ, nu a reușit să respecte programul de guvernare, contribuind decisiv la prelungirea perioadei de tranziție.

Victor Ciorbea: 12 decembrie 1996 - 17 aprilie 1998

Anul 1996 a adus și o schimbarea a regimului politic, de la partidul de stânga PDSR către o coaliție de partide de dreapta. Victor Ciorbea a fost desemnat drept premier și a stat numai doi ani la guvernare, dându-și demisia în 1998, după un conflict cu președintele Partidului Țărănist. Victor Ciorbea este responsabil pentru două sintagme care sunt menționate și astăzi: buget de austeritate și contractul cu România.

Gavril Dejeu (interimar): 30 martie 1998 - 17 aprilie 1998

Locul lui Victor Ciorbea a fost luat, pentru aproape două săptămâni, din data de 30 martie până pe 17 aprilie 1996, de către Gavril Dejeu, acesta ocupând funcția de prim-ministru interimar.

Radu Vasile: 17 aprilie 1998 - 22 decembrie 1999

Următorul pe linie a fost Radu Vasile, acesta devenind premier în aprilie 1998, poziție pe care a stat până în decembrie 1999. Radu Vasile a pierdut sprijinul politic al PNȚCD-ului și a fost forțat să demisioneze. În mandatul său România a fost invitată să înceapă negocierile de aderare pentru Uniunea Europeană, dar în același timp guvernul Vasile a fost responsabil și pentru una dintre cele mai rușinoase situații post decembriste și anume Pacea de la Cozia (înfrângerea jandarmilor trimiși în întâmpinarea minerilor și negocierile ulterioare cu Miron Cozma).

Alexandru Athanasiu (interimar): 13 decembrie 1999 - 22 decembrie 1999

La fel ca și în cazul lui Victor Ciorbea, funcția de premier a fost ocupată interimar, pentru doar o săptămână, de Alexandru Athanasiu.

Mugur Isărescu: 22 decembrie 1999 - 28 decembrie 2000

Pe 22 decembrie 1999 la Palatul Victoria s-a instalat Mugur Isărescu, fost guvernator al Băncii Naționale, fiind și primul președinte independent politic, chiar dacă a avut sprijinul țărăniștilor. Deși mandatul său a durat doar un an de zile, până la alegerile din 2000, Mugur Isărescu este considerat principalul inițiator al reformelor din România, ulterior continuate de Adrian Năstase și Călin Popescu Tăriceanu.

Adrian Năstase: 28 decembrie 2000 - 21 decembrie 2004

În anul 2000 s-a schimbat din nou balanța puterii în stat. PNȚCD-ul a pierdut alegerile și PSD-ul a revenit la putere. Ion Iliescu l-a desemnat pe Adrian Năstase ca prim-ministru, funcție în care va rămâne pe toată durata mandatului.  În timpul guvernării sale România a devenit membră NATO și a început să trimită trupe în străinătate, dar a fost și marcată de importante scandaluri de corupție, Uniunea Europeană criticând adeseori lipsa de acțiune în combaterea corupției.

Eugen Bejenariu (interimar): 21 decembrie 2004 - 28 decembrie 2004

Adrian Năstase a candidat și pentru funcția de președinte al statului, în 2004, dar a pierdut alegerile. După alegeri a demisionat, în locul lui venind Eugen Bejenariu, timp de o săptămână.

Călin Popescu Tăriceanu: 29 decembrie 2004 - 22 decembrie 2008

În 2004, sistemul politic a trecut din nou spre dreapta, iar alianța Dreptate și Adevăr (PNL+PD), împreună cu președintele României Traian Băsescu, au susținut ca prim-ministru pe Călin Popescu Tăriceanu, președintele PNL. Acesta a intrat după doar un an de guvernare în conflict deschis cu Traian Băsescu. Acesta a culminat cu demiterea tuturor miniștrilor PD din guvern, devenind minoritar. În timpul mandatului său România a intrat în Uniunea Europeană și a înregistrat cea mai mare creștere economică de după 1989. Călin Popescu Tăriceanu a fost implicat însă și într-o serie de situații controversate, cea mai cunoscută fiind legată de acuzațiile aduse de șeful statului cum că ar fi încercat să intervină într-un proces în care era implicat Dinu Patriciu. Deși nu a avut suport în Parlament, Călin Popescu Tăriceanu a reușit să rămână în funcție întregul mandat.

Emil Boc: 22 decembrie 2008 - 13 octombrie 2009

Ultimul în această listă este Emil Boc, premier desemnat de Traian Băsescu după alegerile parlamentare din 2008. Deși s-a bucurat de o susținere parlamentară de aproape 70% în Parlament, cabinetul lui Emil Boc a rămas în funcție doar nouă luni, devenind primul guvern care cade în urma unei moțiuni de cenzură. S-a întâmplat în 13 octombrie, când cele două partide care l-au sprijinit, PSD și PD-L, au rupt pactul post-electoral.