Prefectul de Maramureş denunţat de liderii de partide la DNA

Prefectul de Maramureş denunţat de liderii de partide la DNA
Reprezentanţii PSD, PC, PNL, UDMR, PRM, PER şi PV au semnat o plângere penală împotriva lui Sandu Pocol, prefectul de Maramureş.
În scrisoarea care va fi trimisă procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie, prefectul de Maramureş este acuzat de \"abuz în serviciu contra intereselor publice\".
\"Primarii unor unităţi-administrativ teritoriale din judeţ au constatat că preşedinţii şi respectiv locţiitorii acestora în cadrul secţiilor de votare de pe raza lor de activitate sunt persoane cu afinitaţi faţă de Partidul Democrat-Liberal, membri ai acestui partid ori membri de familie a persoanelor cu funcţii importante în conducerea sa. Cu toţii s-au revoltat pentru desemnarea acestor persoane şi au considerat că procedura prevazută de lege a fost flagrant încălcata de cel care, potrivit legii, avea atribuţii în acest sens\", precizează membrii partidelor în document, arată citynews.ro.
\"Considerăm că Pocol Sandu a încalcat dispoziţiile legale referitoare la alegerea preşedintelui, dar şi pe cele ale Legii nr. 340/2004, privind Instituţia Prefectului. Acceptând în totalitate listele propuse de primarii PD-L şi respingând propunerile primarilor cu altă apartenenţă politică, acesta a comis abuz de funcţie. Aceeaşi atitudine a avut-o faţă de jurişti, care aveau prioritate la tragerea la sorţi, însa a căror solicitări de înscriere pe listă au rămas fără răspuns\", se mai arată în document.
Cei care au semnat denunţul sunt convinşi că prefectul de Maramureş a \"acţionat cu intenţia directă şi cu scopul bine precizat, acela ca Partidul Democrat-Liberal să fie singurul care să coordoneze alegerile, în vederea fraudării acestora\".
Citește și:
- 07:54 - Accident grav pe DN1 în Bihor: o femeie a murit, iar trei persoane au fost rănite după ce un TIR a intrat pe contrasens
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























