Povestea lui Mircea Tudor, omul care a luat marele premiu al Salonului de Invenţii de la Geneva
19 mai 2009, 06:46 |
Actualizat Marţi, 19 Mai 2009 06:50
Realitatea TV
Politicienii se luptă să ajungă în Parlamentul european. Se luptă să obţină voturile românilor pentru a-i reprezenta în Europa. Sunt însă români care ne reprezintă deja în Europa şi în lume şi care au fost aleşi de talent, initiativa sau curaj. Între aceştia şi Mircea Tudor, românul care a adus ţării noastre marele premiu al Salonului de Invenţii de la Geneva, primul trofeu de acest gen din istoria ţării.
A experimentat tot de la presă scrisă până la politică. În 1996 s-a apucat serios de cercetare şi a obţinut rând pe rând brevete pentru 10 invenţii. Cea mai recentă invenţie este Roboscan 1M.
Roboscan este cel mai avansat sistem de scanare a camioanelor. În câteva secunde realizează o imagine completă a ceea ce se află în tirurile care trec prin punctele de frontieră şi aşa poate fi descoperită foarte uşor marfa de contrabandă. Invenţia i-a adus gloria lui Mircea Tudor la Geneva.
Cum i-a venit ideea unui astfel de sistem ?
"În 2004, după 4 ani de activitate în domeniu, am luat hotărârea să plecăm pe un drum foarte îndrăzneţ şi să ne fixăm nişte obiective foarte înalte pe care nimeni nu şi-a propus să le atingă până în acel moment", a declarat Mircea Tudor.
Banii au fost cea mai mare problemă. Mircea Tudor a cerut sprijin din partea statului, dar nu a primit. Cercetarea s-a făcut din fonduri proprii, obţinute, în mare parte din credite. După succesul de la Geneva, statul a devenit interesat de munca lui.
La Salonul de la Geneva concurenţa a fost uriaşă: peste o mie de inventatori din 45 de ţări. Invenţia lui Mircea Tudor a uimit pe toată lumea şi a reuşit să dea peste cap planurile organizatorilor.
Ca mulţi alţii, Mircea Tudor s-a lovit de greutăţi, dar nu a renunţat. A vrut să muncească în ţară.
Roboscan 1M costă peste un milion de euro, iar în vămile din România există deja 5 astfel de sisteme. Inventatorul român nu se va opri aici şi promite că premiul de la Geneva este doar începutul.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3477 RON 





60.000 de oameni ingropati in zapada iti multumesc
O bătrână a fost blocată zece zile în...
Vanghelie i-a cumpărat Oanei Mizil un...
Japonezii strigă TE IUBESC chiar în centrul...
Diaspora strange ajutoare pentru sinistrati
Atac dur al ministrului de Interne la adresa...








Feedback

