Ultimele Stiri· 1 min citire

Danny Boyle: Slumdog Millionaire nu reprezintă renaşterea cinematografiei britanice

Danny Boyle: Slumdog Millionaire nu reprezintă renaşterea cinematografiei britanice

Danny Boyle: Slumdog Millionaire nu reprezintă renaşterea cinematografiei britanice

Publicat24 feb. 2009, 15:24
Actualizat24 feb. 2009, 15:25
SursăNewsIn

Regizorul britanic Danny Boyle, câştigător al premiului Oscar pentru "Slumdog Millionaire", este de părere, într-un interviu acordat cotidianului The Times, că succesul acestui film nu trebuie considerat ca semn al renaşterii cinematografiei britanice.

"Trebuie să fim prudenţi atunci când afirmăm că acest film marchează renaşterea industriei cinematografice britanice. Este vorba de un singur film. Tuturor regizorilor britanici le recomand să persevereze, să facă tot ceea ce pot în această perioadă, când tot mai mulţi sunt tentaţi să renunţe", a spus Boyle.

Regizorul a mai subliniat că anumite case de producţie, precum Film4, care a produs filmul său, dar şi BBC Film, sunt de mare ajutor pentru producerea peliculelor britanice în acestă perioadă şi că ar fi tragic dacă finanţările acestora ar fi reduse.

Părerea regizorului britanic este împărtăşită şi de cotidianul The Independent, potrivit căruia cinematografia britanică a cunoscut o revenire spectaculoasă în ultimii ani, dar că încă mai este nevoie de o gestiune solidă a investiţiilor pe termen lung. "Succesul lui <> a arătat de ce este capabilă industria cinematografică britanică atunci când primeşte susţinerea potrivită. Ar fi păcat ca această călătorie să se oprească aici", se mai arată într-un editorial din The Independent.

Până la "Slumdog Millionaire", Danny Boyle, în vârstă de 52 de ani, era cunoscut în special pentru regia filmelor "Trainspotting" (1996) şi "The Beach" (2000), primul dintre ele fiind nominalizat la Oscar, pentru scenariu.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri