Peste 150.000 de puieți vor fi plantați în 24 de ore, în 11 județe din țară. Acțiunea organizată de Asociația Creștem România Împreună, în parteneriat cu Ministerul Mediului, Garda de Mediu Brașov, Prefectura Brașov, Prefectura Covasna, Facutatea de Silvicultură și exploatări forestiere Brașov și Mitropolia Ardealului, se va desfășura pe 26 martie.
La acțiunea de "înverzire" sunt așteptați să participe mii de voluntari, școli, zeci de ONG-uri, insituții ale statului, donatori, companii și ocoale silvice.
Acesta nu va reprezenta însă decât debutul proiectului "Planteză în România", care urmează să continue și în 300 de școli din România, în curtea cărora elevii vor planta copaci. De asemenea, se dorește elaborarea și implementarea manualului pentru "Ora Verde", o oră de ecologie, preponderent practică, prin care cei mici vor învăța să respecte natura, să o înțeleagă și iubească, se arată într-un comunicat transmis de Asociația Creștem România Împreună.
"Lansăm campania în contextul în care țara noastră se situează sub medie ca procent de suprafață împădurită, având doar 27,3% din suprafață acoperită de păduri, față de 32,4% media europeană. Ne clasăm astfel pe locul 13 în Europa și pe locul 10 în ceea ce privește suprafața de pădure raportată la numărul de locuitori – 0,30 ha/locuitor, primele poziții fiind ocupate de țările nordice (Finlanda, Suedia și Norvegia)", precizează organizatorii evenimentului.
Potrivit sursei citate, șantierele pe care vor fi plantați copacii se află doar în fond forestier, terenurile aparținând statului român, iar puieții achiziționați sunt specii pur românești, exclusiv. Accesul la teren se va face organizat, prin intermediul unui coordonator, șef de pluton.
Persoanele care doresc să participe la acțiunea de pe 26 martie trebuie să se înscrie în prealabil pe site-ul www.planteazainromania.ro, unde sunt disponibile mai multe informații utile celor care vor să se implice în campania "Plantează în România".
Voluntarii vor avea la dispoziție trei variante de acțiuni în care se pot implica: împădurire în șantiere forestiere, plantări urbane și împărțirea de puieți în corturi special amenajate pentru cetățenii ce doresc să planteze un arbore într-un alt spațiu verde.