Piesa "Occident Express", de Matei Vişniec, a fost jucată, în premieră mondială, la Gara Băneasa
Piesa "Occident Express", scrisă de Matei Vişniec, a fost prezentată, în premieră mondială, miercuri, de la ora 20.30, la Gara Băneasa din Capitală, în cadrul proiectului teatral internaţional "Orient Express", au anunţat, marţi, organizatorii evenimentului, de la Convenţia Teatrală Europeană.
Scrisă special pentru acest proiect, piesa are ca subiectul trenul, ca reper important în istoria poporului român, în ultimul secol. Protagoniştii spectacolului sunt şase actori de la Teatrul Naţional din Craiova "Marin Sorescu", care intră în pielea unor personaje pe cât de diferite, pe atât de pitoreşti în "peisajul" gării.
"A fost stabilit ca fiecare teatru participant să comande o piesă nouă unui dramaturg, special pentru acest proiect. Piesa respectivă trebuie să trateze contemporaneitatea", a precizat directorul Teatrului Naţional din Craiova "Marin Sorescu", Mircea Cornişteanu, care este şi vicepreşedinte al Convenţiei Teatrale Europene.
Tot miercuri, în cadrul aceluiaşi proiect, în Gara Băneasa a fost prezentat un spectacol de teatru din Turcia. Piesa lui Vişniec va fi jucată din nou joi, alături de o altă piesă turcească.
Proiectul teatral internaţional "Orient Express" va poposi apoi la Craiova (29-30 mai) şi la Timişoara (31 mai-1 iunie).
În cadrul aceluiaşi proiect, vor fi prezentate piese în Serbia (Novi Sad), Croaţia (Zagreb), Slovenia (Ljubliana şi Nova Gorica) şi Germania (Freiburg şi Stuttgart).
Accesul publicului la spectacolele din Gara Băneasa este gratuit.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3467 RON 





Ungureanu schimbă programul bugetarilor
Povestea INCREDIBILĂ a oamenilor rupţi de...
2300betaOP7 babuta care se umbla pe...
Legătura dintre Regele Mihai şi Pinţul Paul
Buzoieni izolaţi de două săptămâni
Ministrul Berca despre inundaţii








Feedback

