Piaţa Basarabia din sectorul 2 va fi desfiinţată

Piaţa Basarabia din sectorul 2 va fi desfiinţată
Piaţa Basarabia din sectorul 2 va fi desfiinţată începând de astăzi, decizia fiind luată de edilii sectorului care sunt nemulţumiţi de nerespectarea normelor igienico-sanitare obligatorii în orice zonă agro-alimentară.
Începând de astăzi, toate tarabele şi instalaţiile care au fost destinate
funcţionării pieţei vor fi dezafectate, iar trotuarul va fi eliberat de
amenajările cu funcţie de comerţ, devenind exclusiv pietonal.
Cei 30 de comercianţi care vindeau mărfuri în piaţa Basarabia vor fi
îndrumaţi să se mute în piaţa Morarilor, piaţa Vatra Luminoasă sau
piaţa Cremeniţa şi li se va pune în vedere faptul că sunt obligaţi să
respecte curăţenia la locul de comercializare a legumelor şi fructelor.
În ultima vreme, primarul sectorului 2 a primit foarte multe sesizări
de la bucureşteni prin care se reclamă faptul că foarte multe gunoaie
sunt aruncate peste tot în piaţa Basarabia, fapt care poate deveni un
pericol pentru sănătatea consumatorilor. Deşi s-au aplicat mai multe
amenzi, situaţia a continuat să persiste, motiv pentru care s-a luat
decizia de desfiinţare a pieţei.
Citește și:
- 07:54 - Accident grav pe DN1 în Bihor: o femeie a murit, iar trei persoane au fost rănite după ce un TIR a intrat pe contrasens
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























