PETIŢIE: "DEMITEŢI-L PE MINISTRUL EDUCAŢIEI, IOAN MANG!"

PETIŢIE: "DEMITEŢI-L PE MINISTRUL EDUCAŢIEI, IOAN MANG!"
Ministrul Educaţiei, Ioan Mang, a declarat că s-a gândit de multe ori zilele acestea la demisie, dar nu pentru că este vinovat, ci pentru că "este prea multă suferinţă", şi nu a exclus ca, dacă este găsit vinovat de plagiat, să se retragă din învăţământ. Dacă susţii DEMITEREA MINISTRULUI, SEMNEAZĂ PETIŢIA!
Mang a afirmat că este conştient că dacă acuzaţiile de plagiat se dovedesc întemeiate i se pot retrage titlurile universitare. "Da, sigur. Nu este nicio problemă. Şi dacă nu se retrage titlul, plec eu", a arătat ministrul Educaţiei.
El a susţinut că a fost semnat fără voia lui pe acele articole despre care a admis că sunt plagiate. "Mai pot fi situaţii în care cineva crede că-ţi face un bine dacă te pune coautor", a susţinut el.
INCREDIBIL Ministrul Educaţiei ar fi plagiat o lucrare GREŞITĂ
Premierul Victor Ponta a anunțat joi seară, la întoarcerea de la Bruxelles, că va cere Academiei Române ca un grup de specialiști ai săi să verifice acuzațiile care i se aduc ministrului Educației, iar în cazul în care ele se vor adeveri atunci Ioan Mang va pleca din Guvern.
Ministrul Educației Ioan Mang a susținut joi că lucrările care-i sunt atribuite nu-i aparțin, fiind într-adevăr plagiate, și a comentat că situația în care se află de câteva zile a provocat tensiuni și membrilor familiei sale.
Ministrul Educaţiei, IOAN MANG, cercetat oficial pentru PLAGIAT
Citește și:
- 11:30 - Accident rutier grav în Bistrița Năsăud: o mașină s-a răsturnat pe plafon. Victimele sunt o bunică și nepotul de 2 ani
- 11:03 - Când sunt Moșii de vară în 2026. Ce trebuie să faci în această zi și ce trebuie neapărat să dai de pomană
- 10:50 - VIDEO controversat pe iahtul de lux: căpitanul anunță moartea unui pasager și respinge temerile legate de Hantavirus
- 10:45 - Efectele crizei de la București: Roberta Metsola își anulează vizita în România, de Ziua Europei. Recepția de la Cotroceni, anulată - SURSE
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














