Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu a fost iar băgat în seamă de PDL, rememorarea declaraţiei lui Mircea Geoană din luna aprilie sau faptul că UDMR va intra de frică la guvernare cu PDL sunt principalele subiecte tratate de editorialişti.
Ioana Lupea scrie în editorialul \"Ce vor maghiarii\" din Evenimentul Zilei că UDMR se teme că Băsescu şi Orban, doi lideri asemănători, care împărtăşesc resentimentul faţă de reprezentanţii maghiarimii din România, îşi vor da mâna peste Ardeal şi vor crea, în jurul lui Szasz Jeno şi al secuimii, un nou partid care să înlocuiască Uniunea în parlament. Iar pe Szasz Jeno, îmbătat de dorinţa de putere, îl cumperi cu o oglindă, cum glumea amar un politician maghiar. UDMR a decis să voteze pentru suspendarea lui Traian Băsescu şi pentru susţinerea lui Mircea Geoană, invocând, ca şi PNL, legitima apărare. Băsescu este suspectat că i-a subminat legitimitatea în faţa alegătorilor: i-a acuzat liderii de trădare, l-a încurajat făţiş pe adversarul din interior, Szasz Jeno, şi a încercat să-i seducă pe maghiari cu fonduri pentru infrastructură. Votul de pe 6 decembrie obligă UDMR şi pe Traian Băsescu la o cooperare care transcende funcţiile administrative şi banii. Un minister sau o sută de kilometri de drum naţional refăcut sunt bine primite, dar interesul neschimbător al maghiarilor este păstrarea identităţii naţionale şi dezvoltarea comunităţii.
Liviu Ioan Stoiciu se întreabă în editorialul \"Premier prin rotaţie\" din Cotidianul dacă \"O fi mai bine să fie PNL un căţelandru pe lângă PDL? Într-un guvern-marionetă „care să fie jucăria lui Băsescu“?\". Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu (pus în penumbră de Crin Antonescu) a fost iar băgat în seamă de PDL: el nu vrea un PNL căţelandru pe lângă PSD, vrea să-i sărute bombeul pantofilor lui Traian Băsescu, care i-a tras nenumărate şuturi. Ştiind că orice şut în fund e un pas înainte… În condiţiile în care se ştie că Tăriceanu a condus un partid minoritar la guvernare susţinut de PSD, adică de partidul pe care azi îl înjură. România rămâne o ţară a paradoxurilor. Cât a fost premier, Băsescu îl acuza pe Tăriceanu că e omul lui Dinu Patriciu (căruia i-a fost salariat) - acum e reactivat, numai bun să spargă PNL?
Cristian Tudor Popescu aminteşte răspunsul lui Mircea Geoană dintr-o emisiune televizată, în editorialul Guzganul Rozaliu – un brand în pericol din cotidianul Gândul. \"În cazul în care voi pierde alegerile, îmi voi da imediat demisia din funcţia de preşedinte al PSD!\", spunea Geoană în aprilie. De atunci, dl. Geoană a rămas consecvent exprimării \"Mai sunt decât trei zile până la alegeri\", în schimb declaraţia fermă, de erou care a îmbrăcat maieul morţii, a suferit nişte modificări: \"Nu răspund la întrebări ipotetice […] După sărbători, ne putem întoarce la problemele de partid, la pregătirea campaniei din 2012, pentru că aşa e în viaţă, trece o campanie şi vine următoarea\", răspunde preşedintele tot în funcţie al PSD la întrebarea adresată de Florin Negruţiu: \"Vă veţi depune mandatul, dacă pierdeţi la CC?\" Nu vreau să se înţeleagă din asta că pretind ca dl. Geoană să demisioneze, nu mă interesează, îi reamintesc doar că şi dl. Băsescu perora justificări la \"demisia în 5 minute\".
În Adevărul Ovidiu Nahoi explică ce înseamnă reconcilierea în articolul \"Reconcilierea, mod de folosire\". Reconcilierea nu înseamnă că toţi trebuie să fie de acord cu guvernul şi cu preşedintele. Ce este reconcilierea de care se face atâta caz astăzi? O scenă de film istoric prost, în care liderii partidelor se aruncă la picioarele tronului prezidenţial, smulgându-şi părul, vărsând lacrimi şi cerşind îndurare? Iar preşedintele, în augusta-i mărinimie, să-i pună, pe rând, să-i sărute degetul inelat, în semn de căinţă şi iertare, după care să-i dojenească, spunându-le că acolo unde le stau picioarele le va sta şi capul, de vor mai cuteza a gândi la hiclenii? Reconcilierea nu înseamnă că toţi trebuie să fie de acord cu guvernul şi cu preşedintele. Dimpotrivă, ea oferă garanţia existenţei opoziţiei şi a jocului parlamentar.
