În săptămâna 19-25 octombrie, în România s-au înregistrat peste 82.400 de cazuri de infecții respiratorii - gripă, pneumonii, infecții acute ale căilor respiratorii superioare, potrivit unui raport al Centrului pentru preveniția și controlul bolilor transmisibile (CPCBT).
Cele mai multe cazuri, peste 68.000, au fost de infecții acute ale căilor respiratorii superioare. În același interval, au fost înregistrate peste 14.300 de pneumonii și 27 de cazuri clinice de gripă, opt dintre acestea necesitând internarea. Cele mai multe cazuri de gripă, 19, au fost înregistrate la pacienți din București.
Potrivit Centrului pentru prevenția și controlul bolilor transmisibile, ratele de incidență cele mai crescute pentru infecții acute ale căilor respiratorii superioare și pentru pneumonii, se înregistează la grupa de vârstă de sub un an. În cadrul Sistemului sentinelă de supraveghere a infecțiilor respiratorii, Serviciul de Ambulanță a înregistrat în perioada 19-25 octombrie peste 26.300 de solicitări, cea mai mare pondere a solicitărilor fiind pentru IACRS, la grupa de vârstă de 1-4 ani.
Din datele colectate de CPCBT de la cele 20 de județe și municipiul București participante la sistemul de supraveghere de tip sentinelă, se constată că numărul total de concedii medicale de scurtă durată acordate în perioada supravegheată pentru IACRS și pneumonii a fost de peste 530. Rata de absenteism în creșe a fost de 39,2%, în școli de 3,3%, iar în licee de 5,6%, toate în ușoară creștere față de săptămâna trecută.
În săptămâna 12-18 octombrie, CPCBT a raportat în România peste 82.000 de cazuri de infecții respiratorii, dintre care 46 de gripă și peste 13.500 de pneumonii, cele mai multe cazuri, peste 68.000, fiind de infecții acute ale căilor respiratorii superioare.
Medicii atrag atenția că în această perioadă cu temperaturi scăzute, respectarea igienei personale rămâne cea mai facilă metodă de prevenire a îmbolnăvirilor. Aceștia recomandă persoanelor care prezintă simptome precum tuse seacă, secreții nazale apoase și febră de peste 38 de grade să se prezinte la medicul de familie pentru un consult de specialitate și să evite automedicația.