Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Peste 60 de studenţi basarabeni au trecut în Republica Moldova pe la Sculeni

Peste 60 de studenţi basarabeni au intrat, miercuri, în Republica Moldova prin vama Sculeni, ei fiind pasageri de ocazie în maşinile şi microbuzele care au trecut graniţa, în timp ce alţi circa 100 de tineri s-au întors, din proprie iniţiativă, la Iaşi.

Foto: RTV
Foto: RTV

Cei mai mulţi dintre cei care au trecut graniţa sunt din Ploieşti, Cluj şi Iaşi. "Nu am intrat în Republica Moldova pentru că scopul nostru a fost să atragem atenţia autorităţilor şi să protestăm paşnic împotriva comuniştilor. Am venit aici să-i sprijinim pe colegii din Cluj şi din Ploieşti, care au venit cu bagaje şi nu aveau unde să se mai ducă decât acasă în Republica Moldova", a susţinut unul dintre liderii studenţilor basarabeni din Iaşi.

Vameşii moldoveni permit cetăţenilor români să treacă graniţa, însă au intensificat controalele, solicitând în unele cazuri documente suplimentare pentru intrarea în Republica Moldova. La câteva clipe după ce preşedintele Vladimir Voronin a anunţat că s-a introdus regimul vizelor pentru cetăţenii români, un grup format din ziarişti români nu a fost lăsat să intre, vameşii cerându-le acestora să prezinte invitaţie şi viză de intrare în ţară.

Studenţii basarabeni au început să treacă graniţa în jurul orei 12.30, după aproape cinci ore în care vameşii moldoveni nu au permis accesul. Iniţial, grănicerii au transmis că vor condiţiona trecerea frontierei, studenţii urmând a fi transportaţi cu microbuze ale autorităţilor moldovene în localităţile de origine.

"Ne-au minţit pentru că au vrut să ne inducă în eroare. Ei spuneau că nu vor lăsa grupuri organizate să treacă în Republica Moldova decât dacă acceptăm să fim transportaţi. Practic, induceau ideea că nu ne lasă să mergem să protestăm paşnic la Chişinău. Însă, eu sunt acum la Ungheni şi aştept o cursă regulată de transport şi nu mi-au condiţionat intrarea în ţară", a declarat un student basarabean.

Tinerii basarabeni s-au adunat la vama Sculeni în jurul orei 11.30 şi au protestat împotriva măsurii vameşilor moldoveni de a nu li se permite intrarea în Republica Moldova, în condiţiile în care vameşii anunţaseră încă de la ora 8.00 că vama este înschisă. Timp de 40 minute, aceştia au scandat lozinci împotriva regimului comunist. Studenţii au subliniat că sunt împotriva violenţelor petrecute la Chişinău, precizând că astfel de proteste nu îi reprezintă.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro