Pentru prima dată din 1975, în SUA nu mai cresc pensiile

Pentru prima dată din 1975, în SUA nu mai cresc pensiile
Pensionarii americani simt din plin criza economică: pentru prima dată din 1975, autorităţile de la Washington au anunţat că pensiile nu vor mai creşte. În compensaţie, preşedintele Barack Obama a propus ca fiecare dintre pensionarii cu venituri mici să primească 250 de dolari.
Pentru prima dată în ultimii 30 de ani, peste 50 de milioane de americani nu vor mai beneficia de creşterea ajutorului de stat. De vină sunt criza economică şi puterea scăzută de cumpărare a consumatorului american.
În fiecare an ajutorul social este ajustat automat la rata inflaţiei. Însă nu şi anul acesta, deoarece inflaţia este negativă în Statele Unite. Preşedintele Obama a promis un ajutor de urgenţă de 250 de dolari pentru pensionari, veterani de război şi persoanele cu handicap fizic. Propunerea a fost inclusă în planul de stimulare a economiei adoptat de Congres în februarie.
Chiar dacă va câştiga capital politic prin acordarea acestor bani, administraţia Obama se va confrunta în anii următori cu o problemă majoră: reforma programului de ajutor social. Costurile acestui program, estimează analiştii, vor creşte exponenţial în următorii ani, depăşind cu mult veniturile.
Citește și:
- 07:54 - Accident grav pe DN1 în Bihor: o femeie a murit, iar trei persoane au fost rănite după ce un TIR a intrat pe contrasens
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























