Pe vitezomani îi paşte închisoarea! În proiectul de Cod Rutier, sancţiunile pentru şoferii indisciplinaţi sunt extrem de dure

Pe vitezomani îi paşte închisoarea! În proiectul de Cod Rutier, sancţiunile pentru şoferii indisciplinaţi sunt extrem de dure
Închisoare 24 de ore pentru vitezomani, teste de alcoolemie pentru orice abatere în trafic, fără ATV-uri pe drumurile publice, sunt doar câteva exemple din propunerea de completare a codului rutier.
Iniţiatorii proiectului au prevăzut sancţiuni dure pentru şoferii indisciplinaţi. Cei care merg cu dublul vitezei legale şi sunt opriţi în trafic, ar putea fi reţinuţi pentru 24 de ore. Pentru abaterile grave, permisul ar putea fi reţinut chiar şi trei ani.
În plus, şoferii vor fi testaţi cu alcooltestul de fiecare dată când vor fi opriţi, iar controalele nu se vor face numai de poliţiştii de la rutieră, ci şi de jandarmi şi poliţiştii comunitari.
O altă măsură, amendarea proprietarului maşinii, chiar dacă acesta nu s-a aflat la volan în momentul unei abateri de la Codul Rutier, a stârnit deja reacţia Asociaţiei Magistraţilor din România care consideră că prevederea încalcă drepturile omului. Cei care au venit cu propunerea explică faptul că în acest fel, autorităţile pot încasa amenzile mai repede.
Noutăţi sunt şi pentru viitorii şoferi. Poligonul ar putea redeveni obligatoriu. În plus, şoferii profesionişti ar putea să obţină permisul numai după probe de control al derapajului, acvaplanării şi după teste de simulare a impactului şi a răsturnării.
O altă modificare îi vizează pe cei cu mopede şi scutere. Ei vor putea să se plimbe doar dacă au permis de conducere. ATV-ul, considerat vehicul de teren accidentat, nu va mai avea ce să caute pe drumurile publice.
Iniţiatorii proiectului au venit şi cu o propunere cel puţin inedită: copacii de pe marginea drumului să fie tăiaţi, ca să existe mai puţine accidente grave. În acest moment, modificările sunt pe masa Consiliului Interministerial de Siguranţă Rutieră. Documentul nu a primit încă avizul Poliţiei Rutiere.
Citește și:
- 14:24 - O nouă ipoteză despre misterul Triunghiului Bermudelor. Ce spun cercetătorii
- 13:47 - Jeleu de căpșuni la borcan. Rețeta perfectă pentru un desert aromat și o glazură delicioasă
- 13:13 - Remedii naturale pentru amețeală. Soluții simple care pot ajuta la reducerea simptomelor
- 12:36 - Fructul consumat de milioane de oameni care poate contribui la reducerea colesterolului. Ce spun specialiștii despre beneficiile sale
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














