Pe 22 aprilie s-a sărbătorit, la nivel mondial, Ziua Pământului

Pe 22 aprilie s-a sărbătorit, la nivel mondial, Ziua Pământului
Pe 22 aprilie a fost "Ziua Pământului". În fiecare an, din 1970 încoace pe întreg globul, pe data de 22 aprilie, se organizează acţiuni de ecologizare, plantări de copaci, excursii în natură, consursuri cu teme de mediu.
Totul a început în urmă cu aproape 40 de ani atunci când peste 20 de milioane de americani au ieşit în stradă şi au demonstrat paşnic pentru conservarea resurselor naturale ale lumii.
Cu 20 de ani mai târziu „Ziua Pământului” a devenit o acţiune internaţională. Astăzi, 700 de milioane de oameni sunt implicaţi în acţiuni de protejare a naturii.
Filipinezii au celebrat „Ziua Pământului“ cu trei zile mai devreme, mergând pe biciclete. Tot pe biciclete vor mărşălui astăzi şi germanii. Spaniolii care s-su alăturat manifestărilor au purtat şepci albe însă în România singura acţiune anunţată special pentru Ziua Pământului a fost în Braşov, unde asociaţia de Turism Montan "Floare de Colţ" a organizat excursii de ecologizare pe muntele Tâmpa şi în masivul Postăvarul.
Pentru mai multe informaţii şi pentru a afla calendarul evenimentelor din întreaga lume, puteţi intra pe siteul oficial al Zilei Pământului, www.earthday.net.
Citește și:
- 07:54 - Accident grav pe DN1 în Bihor: o femeie a murit, iar trei persoane au fost rănite după ce un TIR a intrat pe contrasens
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























