PD-L nu vrea premier liberal. Ar fi "prea mult", spun liderii partidului
PD-L nu acceptă un premier din partea PNL, a spus, joi, Constantin Igaş, liderul senatorilor PD-L. Afirmaţia vine ca reacţie la declaraţia lui Crin Antonescu, preşedintele PNL, care ar anunţa că ar accepta să fie premier, cu condiţia să nu facă parte dintr-un "guvern-marionetă".
Constantin Igaş a declarat, la Realitatea FM, că, deşi îşi doreşte un parteneriat cu PNL, "este prea mult să se ofere liberalilor funcţia de premier al României".
În opinia democrat-liberalului, dacă Antonescu "şi-ar fi dorit cu adevărat să fie premierul României, ar fi trebuit să vină alături de Traian Băsescu după primul tur. Poziţionându-se alături de Mircea Geoană, s-a îndepărtat de posibilitatea şi probabilitatea de a fi premier în acest moment".
"PNL să nu supraliciteze pentru că, atunci când supralicitezi, s-ar putea să pierzi totul. Crin Antonescu are o problemă cu cei din PD-L, nu PNL cu Crin Antonescu. Avem nevoie de un premier din partea PD-L. Nu noi suntem rigizi, Antonescu este. Nu ar trebui să pună condiţii înainte de a intra în negocieri", a completat Igaş.
Liderul PNL, Crin Antonescu, a declarat, miercuri, că este dispus să accepte o eventuală ofertă din partea lui Traian Băsescu de a fi premier. Cu condiţii, însă. "Nu este o ţintă pentru mine. Oricine ar fi prim-ministru ar putea face acest lucru foarte bine, chiar dacă ar fi contemporan cu Traian Băsescu. Cu condiţia să nu fiu parte dintr-un guvern-marionetă", a spus Crin Antonescu.
Ascultă interviul AICI
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 





Elena Udrea apare într-un clip care...
Gropi adânci pe drumurile din România
Țurțuri uriași pe clădiri din Brăila
Automobilul cu soba cu lemne exista si circulă
Jurnal Realitatea Tv Cluj 16.02.2012 ora 20.15
Surprins în timp ce se uita în decolteul...








Feedback

