Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

PD-L Iaşi respinge orice insinuare de fraudare a alegerilor în Valea Seacă

PD-L Iaşi precizează, într-un comunicat, că decizia Judecătoriei Paşcani de repetare a alegerilor din comuna Valea Seacă a fost adoptată fără ca în proces să fie citaţi martori şi a subliniat că declaraţiile depuse la dosar de PSD sunt "mijloace de intoxicare politico-electorală".

Foto: NewsIn
Foto: NewsIn
"Potrivit informaţiilor pe care le avem până în prezent, nu au fost citaţi martori care să susţină probele administrate la dosar, ci instanţa a reţinut doar declaraţiile depuse de PSD, declaraţii prin care unii cetăţeni ar afirma că persoane necunoscute le-au oferit bani sau foloase materiale pentru a vota candidatul PD-L. (...) Apreciem că declaraţiile depuse la dosar de PSD, fără a fi susţinute personal de declaranţi în faţa instanţei, reprezintă mijloace de intoxicare politico-electorală", se arată în comunicatul PD-L Iaşi, transmite corespondentul NewsIn.

Conform sursei citate, PD-L respinge ferm "orice insinuare, directă sau indirectă, referitoare la implicarea sa în orice fel de acţiuni nelegale legate de votul din 8 noiembrie, de la Valea Seacă".
"Ar fi regretabil ca instanţa să fi reţinut aceste pseudo-probe fără a fi stăruit în verificarea lor prin audierea cetăţenilor care, practic, s-ar fi autodenunţat ca infractori la legea electorală. Solicităm ferm organelor statului cercetarea penală a tuturor persoanelor care pot fi identificate ca fiind participanţi la încercări de fraudă electorală", se precizează în comunicatul citat.

PDL Iaşi a mai subliniat că nu a avut acces la probele din dosar, fiindu-i refuzat dreptul de a interveni în proces ca parte interesată.
"Cu excepţia aşa-ziselor declaraţii depuse la instanţă de PSD, nicio altă probă din dosar nu poate susţine că voturile exprimate în condiţii nelegale pot fi puse în beneficiul unuia sau altuia dintre candidaţii aflaţi în competiţia turului II", susţin democrat-liberalii ieşeni.

Judecătoria Paşcani a decis, vineri, anularea celui de-al doilea tur pentru primăria din comuna ieşeană Valea Seacă, în urma unei contestaţii a PSD care a reclamat fraudarea procesului de votare. Instanţa a hotărât repetarea alegerilor în data de 22 noiembrie.

PSD Iaşi a reclamat 72 de încălcări ale legislaţiei precum votul multiplu, mită electorală, vot cu cărţi de identitate expirate şi vot prin asumarea identităţii altor persoane, potrivit liderului filialei, Gheorghe Nichita.
print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro