Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Parchetul cercetează incendiul de la Millenium Business, însă exclude varianta provocării acestuia

Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 face cercetări sub aspectul săvărşirii infracţiunii de distrugere în cazul incendiului de la Millenium Business Center, procurorul de caz Remus Ioan declarând, luni, că "nu se pune problema de o mână criminală".

Foto: NewsIn
Foto: NewsIn

Romulus Ioan a declarat că respectiva clădire era bine securizată şi că, din primele verificări făcute de pompieri, incendiul a fost declanşat de un fulger care a lovit un panou publicitar aflat între etajele 14 şi 18. â

"Urmează să identificăm cui aparţinea acel panou pentru a audia reprezentanţii firmei, să vedem dacă au respectat condiţiile legale. Urmează să mai audiem şi alţi martori şi să luăm imaginile de pe camerele de luat vederi din clădire. Oricum, la cât de bine era securizată clădirea, e imposibil să fie vorba de o mână criminală", a afirmat procurorul Remus Ioan, de la Parchetul Judecătoriei Sectorului 2.

Pompierii ar fi stins mai repede incendiul de la Millenium Business Center dacă administratorul clădirii ar fi permis, în aprilie, simularea unei situaţii de urgenţă, care i-ar fi ajutat pe pompieri să găsescă mai repede hidranţii, a declarat, pentru NewsIn, purtătorul de cuvânt al ISU, Anca Onofrei. "Probleme de intervenţie au existat tocmai datorită faptului că pompierii de la faţa locului nu au găsit, mai repede decât au făcut-o, hidranţii existenţi în clădire şi nu cunoşteau exact obiectivul. Acest lucru ar fi fost posibil dacă ar fi cunoscut obiectivul dinainte şi ar fi ştiut exact zona", a declarat, duminică, Onofrei.

Conform reprezentantului ISU Bucureşti, în luna aprilie, inspectoratul a cerut administratorului clădirii Millenium Business Center aprobarea pentru "efectuarea unui exerciţiu tactico-aplicativ în scopul efectuării unei recunoaşteri în obiectiv şi pentru a se antrena pentru rezolvarea unei situaţii de urgenţă", însă cererea a fost respinsă.

Onofrei a spus că reprezentanţii ISU au fost refuzaţi la acel moment, urmând să li se spună o altă dată la care chiriaşii să fie de acord cu exerciţiul. "Nu ni s-a comunicat niciun motiv pentru refuz", a adăugat purtătorul de cuvânt al ISU.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro