PANAMA PAPERS. Kremlin, reacţie dură: "Putin şi stabilitatea Rusiei, ţinta dezinformărilor"

PANAMA PAPERS. Kremlin, reacţie dură: "Putin şi stabilitatea Rusiei, ţinta dezinformărilor"
Informațiile privind conturile bancare secrete pe care lideri de nivel mondial le au în paradisuri fiscale 'sunt orientate spre auditoriul rus' și, în pofida faptului că numele președintelui rus Vladimir Putin nu figurează în această anchetă jurnalistică internațională, tocmai el, precum și 'stabilitatea Rusiei' sunt principala țintă a acestor 'dezinformări', înainte de alegerile prezidențiale și parlamentare din Federația Rusă, a declarat luni purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, informează RIA Novosti și AFP.
'Fără îndoială, a fost creat un produs informațional orientat spre piața politică internă a Rusiei. Chiar dacă Putin nu figurează acolo și chiar dacă sunt menționate și alte țări, și alți lideri, pentru noi este o evidență că principala țintă a acestor dezinformări a fost și este președintele nostru, mai ales în contextul viitoarelor alegeri', a spus Peskov.
De asemenea, potrivit purtătorului de cuvânt al Kremlinului, 'este vizată stabilitatea Rusiei'. Totodată, potrivit lui Peskov, Kremlinul nu are de gând să țină cont de apelurile publicate pe rețelele de socializare privind un vot de neîncredere la adresa lui Putin, ca urmare a acestei 'anchete antirusești'.
Șefi de stat și alți politicieni de rang înalt, miliardari, celebrități, sportivi, dar și rețele criminale se numără printre beneficiarii reali a peste 214.000 de societăți offshore înregistrate în 21 de paradisuri fiscale, relevă o anchetă jurnalistică efectuată în comun de 107 instituții media care au reușit să intre în posesia unor documente din arhivele secrete ale unei societăți panameze de consultanță, documente denumite acum generic 'Panama Papers'.
Furnizate inițial publicației germane Süddeutsche Zeitung de către o sursă anonimă, aceste documente, care par a fi cea mai mare scurgere de informații financiare secrete ajunse până în prezent în posesia presei, arată cum persoane din anturajul liderului de la Kremlin ar fi deturnat de-a lungul anilor prin intermediul companiilor offshore sute de milioane de euro din bani publici în folosul oligarhiei financiare ruse.
Citește și:
- 21:58 - Zelenski îi avertizează pe liderii care merg la parada lui Putin. Tensiune uriașă înainte de 9 mai
- 19:18 - Evanghelist din SUA: pastorii au fost avertizați de guvern să se pregătească pentru întâlnirea cu ființele interdimensionale
- 18:29 - Cel mai bogat om din lume se plânge că plătește prea mult impozitele la stat: 10 miliarde de dolari
- 16:49 - Teroare într-un oraș din Austria: focuri de armă pe stradă, trei oameni au murit. Poliția a recuperat arma
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














